Dan Capatos, prima declarație despre plecarea din Antenă: „Restul e Cancan”
Dan Capatos a oferit pentru CANCAN.RO prima declarație despre plecarea din Antenă.
Așa cum vă relatam și în materialul precedent, Dan Capatos nu a părăsit trustul singur, ci împreună cu bunul său prieten și coleg de platou, Silviu Andrei. Sursele din interior spun că ar fi contribuit și altercația în care a fost implicat Silviu Andrei anul trecut.
Decizia s-a luat într-o ședință condusă de directorul care se ocupă de semnarea contractelor tuturor vedetelor de la Antena 1, Cristian Barbărasă. Iar după un șir de discuții, deznodământul a venit ferm: nu se acceptă „derapaje”!
Așadar, nici Capatos, nici Silviu Andrei nu vor mai face parte din lista vedetelor de renume ale trustului în anul viitor. Cu toate acestea, prezentatorul spune altceva. Bine, se poate citi printre rânduri, dacă analizăm mai bine cuvintele sale. Vezi declarația pe CANCAN.RO.
Dan Capatos, oprit de poliţisti după emisiune
Dan Capatos este unul dintre cei mai apreciaţi oameni de televiziune din România. Îşi petrece o mare parte din timp pe platourile de filmare, iar atunci când nu se află în faţa telespectatorilor, se bucură de timpul petrecut alături de familie. În urmă cu puţin timp, prezentatorul le-a povestit celor care îl urmăresc faptul că a fost oprit de poliţişti în trafic şi testat cu aparatul drug-test.
Dan Capatos are un program destul de încărcat. În ultima perioadă a trecut prin mai multe schimbări în ceea ce priveşte viaţa profesională. Emisiunea pe care o prezintă deja de mai bine de 20 de ani a fost mutată la un alt post TV, mai exact la Antena Stars, ba chiar şi ora de difuzare a fost modificată de mai multe ori. Cu toate acestea, prezentatorul îşi face în continuare meseria cu multă pasiune, alături de noii săi colegi din acest sezon. Citește știrea aici.
foto: social media